Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, "Investeşte în oameni!"

Diferența constă în abilități, nu dizabilități | Interviu Petru Pungă

 

 

Egalitatea şi diversitatea sunt valori esenţiale pentru o societate de consumatori educaţi - cu toții știm asta.

Majoritatea marilor corporaţii au astăzi programe din ce în ce mai complexe de Responsabilitate Socială Corporatistă și statul român la rândul sau oferă facilităţi fiscale pentru încurajarea spiritului civic (reduceri de impozite pentru sponsorizări, facilităţi pentru angajatorii persoanelor cu dizabilităţi, etc). 

Noi am stat de vorbă cu mai multe persoane și am povestit despre avantajele lor la locul de muncă, perspectiva lor ca angajați și alte informații privind locul de muncă pentru aceștia.

Am început cu Petru Pungă - campio național la tenis de câmp și la baschet în scaun rulant, angajat al unei companii imobiliare și familist convins. 

 

  • Să începem cu câteva cuvinte despre tine, despre drumul tău în a obține un loc de muncă. Ne poț spune câteva cuvinte?

Mă numesc Petru Pungă, am 34 de ani, am terminat o Şcoală Profesională și sunt familist de câțiva ani. Ca orice tânăr care a terminat o şcoală îmi căutăm de lucru încă de la 19 ani.
Am auzit de angajările masive din Codlea, aşadar am venit. Am început cu componente interioare în procesarea la maşinile de lux, fiind angajat pe baza legii 448.

  • Ne poți spune mai multe despre cum a decurs angajarea acolo? Și cum e cu această lege?

Persoana de la Resurse Umane ştia că există o lege, dar nu ştia exact care sunt detaliile. Ne-am întâlnit, voia să vadă cum ne descurcăm, ce putem face şi m-a angajat. Am detaliat și faptul că legea 448 obligă companiile cu peste 50 de angajați să aibă cel puțin două persoane cu dizabilități angajate (dacă nu, fie plătesc impozite la stat echivalente cu salariile angajaților, fie lucrează cu o unitate protejată)

  • Ce făceai mai exact în cadrul companiei?

Eu lucram pe un aparat de sudură cu ultraunete. Următorul job pentru mine era sportul. După 11 ani am simţit nevoia să iau o pauză, m-am pensionat şi m-am apucat mai serios de sport. Am început cu baschet în 2008, iar tenis de masă jucam ocazional. Ulterior am plecat la Oradea apoi la Cluj, unde am fost solicitat să joc pentru ei. Un oraş foarte frumos, însă în Cluj nu m-am integrat. Oamenii au fost mai reţinuţi la persoanele în scaun şi la angajările pentru astfel de cazuri, din cauza facilităţilor necesare pentru astfel de angajaţi. Am făcut doar sport. 

Mai târziu, directorul general de la o tipografie m-a contactat şi mi-a oferit un post, aici eram agent de vânzări aproape un an. Am cunoscut pe cineva dintr-o companie de proiecte imobiliare, m-au chemat şi am început să colaborez cu aceştia din 2011.

  • O întreagă poveste în spate! Cum e la proiectele imobiliare? Cum sunt angajatorii și colegii?

Centralizez micile deficienţe ale locuinţelor: am o echipa pe care o dorectionez pentru a avea toate informaţiile. Acţionarii companiei sunt din Germania, au cu totul o altă perspectiva. 

Românii te lasă cu gust amar atunci când vine vorba de angajare, însă dacă vorbim de investitori străini – ei chiar te cheamă la o proba de lucru, stau de vorba, vor să te
cunoască şi nu dau înapoi.

  • Și cum ai continuart cu sportul? Ce faci în acest moment din acest punct de vedere?

Am trecut prin multe locuri de muncă, însă sportul a rămas principala activitate: Fac parte din Lotul Paralimpic Naţional şi reprezint România la toate turneele internaţionale şi îmi doresc să ajung la Rio la Jocurile Paralimpice din 2016. 

Toate astea au fost posibile pentru că mi-am dorit! Trebuie să îţi doreşti să faci mult mai multe decât să stai în casă. Eu mi-am dorit şi am putut. Societatea te acceptă, dacă îţi doreşti. În prima faza ei te văd că pe un băiat în scaun, dar tu de fapt eşti un băiat normal care utilizează un scaun.

 

Petru Pungă a fost vaccinat la vârstă de un an - antipolio şi a rămas paralizat de membrele inferioare. Diagnosticul a fost “Sechele poliomelita acută”. De atunci este utilizatorul unui fotoliu rulant.

Acest interviu face parte din proiectul "Promovarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități", inițiat de către Asociația pentru Promovarea Responsabilității Sociale a Companiilor. 

Inapoi