Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, "Investeşte în oameni!"

Același sport, perspective diferite

An de an Asociaţia Pentru Promovarea Responsabilităţii Sociale a Companiilor - cunoscută și cu numele de APRSC, îşi propune să se ocupe de una din problemele actuale ale societăţii: persoanele cu dizabilităţi fizice care sunt excluse de la viaţă socială.

 

Această temă este controversată și discutată de nenumărate ori, însă integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi se bazează pe comunicare, nu doar pe hârtii, acte și alte beneficii obținute după multe etape birocratice!

Noi credem că sportul este una dintre cele mai potrivite modalităţi de comunicare şi socializare la acest nivel, așadar am inițiat proiectul APRSC - Clubul Sportiv “Cumpără Responsabil” - devenit între timp proiectul principal al organizației.

Încă din luna decembrie 2014 promovăm faptul că diferența constă în abilități, nu în dizabilități. Echipa a început să paseze invitația pentru a participa la meciurile de baschet din acest an, dar și de a îndrăzni să faceți parte din echipă. Să priviți același sport, însă din alte perspective. 

Practic, în acest an nu ne dorim doar cât mai mulți coechipieri gata să facă performanță, să învețe totul de la zero i să îi transformăm în campioni, dar ne dorim ca publicul să fie tot mai larg. Ne dorim ca publicul să realizeze că o dizabilitate nu ne diferențiază unii de ceilalții.

Am pus la cale un spot video care aruncă o privire și intră-n lumea campionilor bachetului în scaun rulant. În lumea celor care își doresc să împărtășească pasiunea lor și impactul sporturilor de echipă.

Fără prea multe introduceri, vă invităm la 92 de secunde de baschet:

 

Inapoi